Primarul sectorului 6, în conflict cu Termoenergetica: Este o bătaie de joc! Să vă fie ruşine!

Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, s-a declarat nemulţumit de modul în care angajaţii Termoenergetica au finalizat o lucrare de pe domeniul public și susține că, dacă până pe 11 iunie lucrurile nu se vor remedia, Termoenergetica va fi amendată de Poliția Locală.

Edilul sectorului 6 spune că lucrarea de remediere a avariei de pe bulevardul 1 Mai a durat jumătate de an și că este o „bătaie de joc” felul în care Termoenergetica a reparat zona în care s-au efectuat lucrările.

„Dragă Termoenergetica SA, fostă RADET, Asta nu este punere în situația anterioară (așa cum cere legea), asta este bătaie de joc! Asta este cârpeală. Așa ați închis voi o lucrare de «avarii» care a durat 6 luni (sic!)”, a scris primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Ciucu a anunțat că Termoenergetica are termen mai puțin de o săptămână, din momentul notificării, pentru a remedia situația.

Luni vă va notifica Primăria Sectorului 6 și vă va da termen ca până vineri să aduceți strada 1 Mai în situația anterioară. Altfel, vă va căuta Poliția Locală și veți primi amendă.

Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6:

Edilul susține că angajaţii Termoenergetica nu au refăcut corespunzător bordurile şi spaţiul verde după terminarea lucrărilor de remediere a avariei.

„Iar când spun situația anterioară nu mă refer doar la borduri noi (nu mizeriile refolosite de voi), mă refer inclusiv la gazon. Sectorul 6 nu este sat fără câini, gata, s-a terminat cu bătaia de joc. Să vă fie rușine!”, a mai scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

vezi articolul original aici
Author: Otopeanu Cristian
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 05/06/2021
Ora știre: 9:02 AM