Proprietarul și-a găsit casa demolată de constructor când s-a întors din vacanță. Care a fost explicația

Un constructor a demolat o casă din Leicester, Marea Britanie, în timp ce familia se afla în vacanță, relatează Digi24. Totul s-a întâmplat pe fondul unei dispute privind o factură neplătită. Casa se afla într-o zonă foarte bună din oraș, acolo unde prețul mediu al unei locuințe depășește 600.000 de euro.

Casa cu pricina a fost evaluată la peste 550.000 de euro. Ea are acum pereții distruși, iar în jurul ei este împrăștiat molozul, lucru care i-a nemulțumit pe vecini.

„Mă aflam la 250 de kilometri de casă”

Proprietarul,
care a cumpărat imobilul anul trecut, a declarat pentru
LeicestershireLive că el și constructorul cu care lucrase aveau o
dispută cu privire la bani.

„Constructorul a început lucrările în februarie, pentru că ne-am dorit o extindere a spațiului. Am vrut un etaj în plus, un acoperiș nou și instalații noi, din materiale ecologice. Din păcate, am ales cel mai rău constructor”, a declarat acesta pentru sursa citată.

Proprietarul a explicat că, după ce a refuzat să îi plătească constructorului 4.000 de euro, acesta a părăsit clădirea fără să finalizeze lucrările.

„Plecasem în vacanță. Mă aflam la 250 de kilometri de casă când s-a întâmplat totul. Am anunțat poliția”, a spus bărbatul, care are 40 de ani.

Nu
numai proprietarul este scandalizat, ci și vecinii. Ei spun că,
atunci când a venit să demoleze etajul pe care îl ridicase în
plus, constructorul a stricat și trotuarul.

vezi articolul original aici
Author: Grosereanu Bogdan
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 08/06/2021
Ora știre: 9:03 PM