Razie la nivel internațional. Sute de infractori, prinși cu o aplicație criptată, controlată de FBI

Sute de persoane au fost arestate în întreaga lume, în cursul unei uriaşe operaţiuni a poliției derulată la nivel internațional împotriva criminalităţii organizate, a anunţat poliţia federală australiană, scrie Agerpres.

Poliţia din mai multe ţări din Europa, Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă a reuşit să decodifice, în timp real, timp de trei ani, mii de comunicaţii criptate în cadrul grupărilor criminale de tot felul.

Poliţia neozeelandeză a descris operaţiunea drept „cea mai sofisticată din lume efectuată până în prezent de forţele de ordine împotriva crimei organizate”.

Interceptarea masivă a mesajelor a fost posibilă cu ajutorul unei aplicaţii numite ANoM, de care se serveau infractori din întreaga lume pentru a comunica în mod criptat, dar care era, de fapt, controlată de FBI, poliţia federală americană.

Mesajele se refereau în special la proiecte de asasinat şi trafic de droguri şi de arme, a precizat poliţia australiană.

Cum funcționa aplicația controlată de FBI

Aplicaţia ANoM era instalată pe telefoane mobile care se tranzacţionau pe piaţa neagră.

Un telefon de acest tip putea comunica numai cu un alt telefon care conţinea aplicaţia.

„Un criminal trebuia să cunoască un alt criminal pentru a obţine acest material”, a explicat poliţia australiană într-un comunicat.

„Aparatele au circulat şi popularitatea lor a crescut în rândul infractorilor, care aveau încredere în legitimitatea aplicaţiei, deoarece marile figuri ale crimei organizate erau garanţi ai integrităţii acesteia”, a comentat şeful poliţiei australiene, Reece Kershaw, în comunicat.

„Aceşti influenceri criminali au pus poliţia federală australiană în buzunarul a sute de presupuşi infractori”, a mai precizat acesta.

Practic, ei şi-au pus cătuşele de la unul la altul, având încredere în ANoM şi comunicând deschis, neştiind că îi ascultăm tot timpul.

Șeful poliţiei australiene:

vezi articolul original aici
Author: Otopeanu Cristian
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 08/06/2021
Ora știre: 12:04 PM