Relații abuzive, victime minore și presupuși pedofili la „Acces direct”. Câte amenzi a primit emisiunea de la CNA în ultimii 3 ani

Emisiunea „Acces direct”, difuzată de Antena 1, a atras numeroase critici din cauza modului în care abordează subiecte grave, precum violența domestică și abuzurile sexuale. De fiecare dată când un caz scandalizează opinia publică, oamenii se întreabă ce face Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în astfel de situații. Libertatea a aflat câte sancțiuni a primit show-ul tabloid în ultimii trei ani ca urmare a sesizărilor făcute de telespectatori sau chiar de persoane invitate în emisiune.

„CNA ce păzește?”, „CNA de ce nu intervine?”, „CNA mi se pare a fi o instituție-pion, care doar consumă banii statului, căci nu prea se observă implicarea în aplicarea reglementărilor legale” sunt doar câteva dintre comentariile care au fost făcute în spațiul public după două cazuri prezentate la „Acces direct” doar în luna mai.

  • Un adolescent și mama lui au fost uciși de fostul partener de viață al femeii la doar câteva luni după ce bărbatul recunoscuse în emisiune că o bate și că a amenințat-o cu moartea, cazul fiind prezentat pe post drept „dragoste cu năbădăi”.
  • O femeie care fugise de acasă din cauza violenței a fost bătută de soț după ce prezentatoarea și invitații emisiunii au încurajat-o să se întâlnească pentru a-l lăsa pe bărbat să-și vadă copiii.

Libertatea a vrut să afle concret ce a făcut CNA și a solicitat o statistică amănunțită privind sancțiunile aplicate emisiunii „Acces direct” în ultimii trei ani, dar și motivele care au stat la baza lor.

  • În perioada 2018-2020, CNA a aplicat 18 amenzi și patru somații publice emisiunii „Acces direct”, difuzată de Antena 1.
  • Cuantumul amenzilor s-a ridicat la 460.000 de lei, echivalentul a 93.492 de euro. Cea mai mare amendă a fost de 100.000 de lei pentru serialul „Vulpița”, care însă a adus trustului Intact sute de mii de euro din publicitate.
  • Cele mai multe amenzi au fost date în baza legilor audiovizualului privind protecția copilului și a dreptului la viață.
  • Toate sancțiunile aplicate au fost o urmare a faptului că telespectatorii, iar în unele cazuri chiar persoanele vizate în emisiune, au făcut plângeri la CNA.

„Acces direct” este difuzată de la ora 17.00 și este încadrată la program ce poate fi vizionat de copiii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia. De asemenea, telespectatorul este avertizat că programul poate conține scene cu un puternic impact emoțional. 

Copila înviată din morți” a adus cea mai mare amendă din 2018

Pe 23 ianuarie 2018, „Acces direct” a fost amendată de CNA cu 50.000 de lei pentru o ediție în care, timp de 45 de minute, s-a discutat despre cazul unei fetițe care a murit din cauza rujeolei și despre care s-a afirmat că ar fi fost reînviată de niște „savanți”. Pe ecran rulau burtiere precum: „Urmează: Discuție cu fetița după înhumare. Înregistrare șoc!”.

Membrii CNA au considerat că, deși învierea din morți a unei copile este o temă lipsită de credibilitate, „Acces direct” a promovat-o ca pe un caz real. În urma monitorizării s-a constatat că au fost difuzate mai multe înregistrări în care se acredita ideea că acestea ar conţine dialogul dintre unchiul şi copila moartă.

<strong>Înregistrările, însoţite de comentarii și imagini, au creat „un tablou terifiant”, care nu prezenta niciun interes public justificat, se arată în decizia CNA.</strong>

Exploatarea traumelor în direct

Pe 3 mai 2018, CNA a amendat „Acces direct” cu 30.000 de lei pentru o ediție în care s-a dezbătut modul în care părinții unui copil bolnav de cancer abordează această problemă din punct de vedere medical, fiind comentate deciziile lor în legătură cu tratamentul copilului.

„Mama fetiţei bolnave, simţindu-se hărţuită de întrebările adresate, dar şi împovărată de situaţia în care era pusă, a avut o serie de manifestări nervoase, de furie, însoţite de cuvinte dure. Postul a difuzat în mod repetat și declarații precum: «Mă duc în sicriu! Lângă fetița mea! Îi spânzur pe amândoi copiii și după aia mă spânzur și eu!»”, potrivit deciziei de sancționare.

Membrii consiliului au constatat că emisiunea a încălcat atât articolele din lege referitoare la protecția minorilor, cât şi cele care interzic difuzarea de imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele unei persoane.

Unele dintre imaginile difuzate au exploatat în mod nejustificat trauma unei mame care îngrijea de câţiva ani un copil bolnav de cancer şi care, în anumite momente, a fost cuprinsă de disperare.

Din decizia CNA:

Tot ce vedeți în emisiune e un exemplu de «așa nu»”

Pe 17 mai 2018, CNA a amendat „Acces direct“ cu 30.000 de lei pentru patru ediții în care unul dintre subiectele dezbătute a fost cel referitor la o minoră de 15 ani care a rămas însărcinată cu tatăl său vitreg.

Cu privire la acest caz, moderatoarea emisiunii a afirmat că scopul alegerii subiectului este acela de a atrage atenţia autorităților să se implice mai mult în viaţa tinerilor. Cu toate astea, aşa cum au constatat membrii CNA, în emisiuni nu a fost prezent niciun reprezentant al autorităţii care se ocupă de protecţia copilului ori al Poliţiei şi nici nu li s-a solicitat vreun punct de vedere.

Ceea ce consiliul a considerat ca fiind grav a fost modalitatea în care a fost abordat subiectul. Invitatul – tatăl vitreg al minorei, în vârstă de 40 de ani – a povestit despre relaţia cu minora, precizând că îşi asumă fapta, că îşi doreşte să întemeieze o familie cu fiica vitregă şi să recunoască copilul care se va naşte.

Relații abuzive, victime minore și presupuși pedofili la „Acces direct”. Câte amenzi a primit emisiunea de la CNA în ultimii 3 ani
Captură din emisiune

Câteva pasaje din emisiune:

Mirela Vaida: „Tot ce vedeți în emisiunea asta e un exemplu de «așa nu». Deci, nu faceți asta, noi venim să vă arătăm până unde se ajunge din lipsa de implicare a celor care pot să facă ceva cu tânăra generație. Fetițe de 13 ani care avortează în maternități de stat”.

Mirela Vaida prezintă astfel cazul relației dintre tatăl vitreg și fata adolescentă: „Un bărbat de 40 de ani, în loc să aibă o relație cu femeia pe care și-a găsit-o și pe care și-a adus-o în casă, s-a îndrăgostit de fiica acesteia, care avea vreo 14 ani. Iată că acum, la 15 ani, fetița se pregătește să nască, iar bărbatul spune că nu vrea în ruptul capului să renunțe nici la adolescenta de 15 ani și nici la copilul pe care aceasta trebuie să-l aducă pe lume. Se pare însă că nu ar fi la o primă relație cu fetițe. Asta spun vecinii, că ar fi un violator în serie.”

Mara Bănică: „Dumneata, cum îți zic de trei zile, ești un pedofil în libertate și vii și-mi spui poezii pentru un copil de 13 ani!”.

Mirela Vaida: „Acum mie-mi pare rău că stăm, iată, cu bărbatul care recunoaște cu toată seninătatea și cu toată dragostea că el probabil s-o fi îndrăgostit… Dar cum să te îndrăgostești de o fetiță? Doamne, am văzut poză cu ea, mi-ai arătat-o pe telefon. Deci, este o fetiță de 14 ani! E adevărat că are un bust generos… Asta ți-a plăcut la ea? Cu asta te-a atras? Spune-mi drept”.

Sorin Ovidiu Bălan: „(…) fata ingenuă conduce pe tabelă cu două avorturi înaintea mă-sii. Deci, de la 13 ani a avortat”.

Auzi, Mirela, cine îmi garantează mie că la 13 ani, atunci când a fost violată de către vărul ei, nu s-a maturizat brusc fata asta și nu și-a dorit la 15 ani o familie cu tatăl vitreg?!

Sorin Ovidiu Bălan, invitat permanent la „Acces direct”:

Imagini șocante și imixtiuni în viața privată

Tot în 2018, „Acces direct” a mai fost amendată de două ori, împreună cu alte emisiuni ale postului Antena 1. Una dintre amenzi, de 20.000 de lei, a vizat faptul că în emisiune au fost difuzate de 332 de ori imagini necenzurate cu momentul în care o femeie este împinsă pe șinele de la metrou. CNA a considerat că difuzarea în mod repetat a unor imagini șocante, de violență extremă este dăunătoare copiilor și nu servește interesul public.

A doua amendă, de 5.000 de lei, a fost dată pentru încălcarea dreptului la viață al unei persoane. Membrii consiliului au constatat că au fost difuzate, cu insistenţă şi în mod nejustificat, informaţii referitoare la aspecte exclusive din viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia. Aceeași persoană a și reclamat emisiunea.

2019, anul cu cele mai multe și cele mai mari amenzi

În 2019, consiliul a aplicat șapte amenzi emisiunii „Acces direct”, în cuantum de 185.000 de lei, și două somații publice.

Pe 7 februarie 2019, o amendă de 50.000 de lei a fost dată atât pentru „Acces direct”, cât și pentru alte patru emisiuni de la Antena 1, pentru că au încălcat prevederile privind protecția minorilor. În ediția show-ului tabloid vizat de CNA s-au discutat mai multe subiecte, printre care o crimă și un viol.

Un presupus pedofil, invitat în emisiune

O altă amendă de 50.000 de lei a fost dată pe 23 iulie 2019, de această dată doar emisiunii „Acces direct”, pentru o ediție în care în platou a fost invitat un presupus pedofil.

Pe parcursul discuțiilor, pe ecran au fost afișate burtiere: „Pedofil periculos? L-am găsit la locul de joacă!”, „Recunoaște abuzurile! Mai mari țării, îl auziți?”.

Cristina Cioran, prezentatoarea de atunci a emisiunii: „În câteva clipe vorbim chiar aici, în platou, cu presupusul pedofil care a șocat România, bărbat pe care colegii mei l-au găsit, culmea, chiar la un loc de joacă pentru copii, asta după ce a fost lăsat liber de judecători. El ne va povesti în direct, în fața întregii țări, toate faptele sale. Rămâne de văzut dacă măcar azi, după confesiunea sa, va fi reținut”.

Bărbatul a fost prezent în studio și, așa cum a promis prezentatoarea, a povestit cum îmbrățișa și săruta copii.

După vizionarea înregistrărilor, membrii consiliului au apreciat că modul în care a fost adus la cunoștința publicului acest subiect nu a fost unul care să servească unui interes public general, precum cel de informare cu privire la existența unui pericol.

Titlurile afișate, detaliile solicitate de invitați în descrierea și explicarea faptelor imputate, calitatea și tipologia limbajului utilizat, precum și psihologia persoanelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor pot influența dezvoltarea psihică şi morală normală, fiind de natură să provoace tulburări comportamentale copiilor.

Relații incestuoase și abuzuri sexuale

Pe 26 martie 2019, CNA a amendat cu 25.000 de lei „Acces direct” pentru trei ediții. Într-una dintre emisiuni a fost prezentat cazul unui bărbat care o acuza pe concubina lui că are relaţii incestuoase cu fiul ei, descrise în direct cu lux de amănunte. De precizat că prezentatoarea, Simona Gherghe, a atras atenția asupra limbajului folosit.

În aceeaşi ediţie a fost prezentat un alt caz, redat sub titlul: „Fiica abuzată de tatăl vitreg cu cagulă în faţa mamei?”. Au fost intervievați toți cei implicați: mama, tatăl și fiica. S-a vorbit despre violuri și bătăi.

Simona Gherghe, prezentatoarea emisiunii, face acest comentariu de față cu femeia despre care vorbește: „Vedeţi, România asta e fascinantă. Vorbim despre cazul ăsta absolut uluitor cu o familie, dar nici măcar nu e familie, că nu poţi să spui familie. Fac copii pe bandă rulantă, doamna este însărcinată pentru a 12-a oară, cine ştie câte avorturi o fi făcut, o să mai nască un copil, un copil care va fi şi el analfabet și cine ştie unde o să ajungă”.

Mamă și fiică, rivale în dragoste?”

Pe 6 iunie 2019, CNA a sancționat „Acces direct”, dar și „Xtra Night Show” cu 20.000 de lei. În ce privește „Acces direct”, membrii consiliului au constatat încălcarea gravă a dispoziţiilor articolului din Codul audiovizualului care prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

În ediția respectivă a fost invitat un bărbat care a povestit cum a început o relație cu o tânără, apoi cu mama acesteia, alături de care mai apoi a avut și un copil. În acest context, bărbatul a afirmat că mama ar agresa copilul și ar avea un comportament abuziv și față de fiică.

În timpul emisiunii, pe ecran au fost afișate burtiere precum: „Mamă și fiică, rivale în dragoste? Fiica l-a cunoscut, mama l-a luat”, „Mama își maltratează copilul din răzbunare?”, „Mama i-a furat iubitul fiicei?!”.

Cea care a făcut reclamația la CNA a fost chiar femeia la adresa căreia s-au lansat acuzațiile. Aceasta a precizat că afirmațiile calomnioase îi afectează poziția în societate și locul de muncă, după ce la „Acces direct” s-au menționat numele ei și ale celor doi copii, funcția pe care o ocupă la locul de muncă și chiar instituția la care lucrează, precum și localitatea de domiciliu.

Consiliul a constatat că titlurile afişate pe ecran, conţinutul materialelor prezentate, comentariile făcute de invitați au evidenţiat, în realitate, prezentarea unei poveşti triviale de viaţă.

<strong>Chiar dacă în emisiune s-au adus acuzaţii grave cu privire la comportamentul mamei, acestea nu au fost demonstrate, fiind susţinute doar cu declaraţiile invitatului, deși împotriva acestuia exista un ordin de restricție obținut de fosta parteneră de viață.</strong>

Amenzi pentru limbaj vulgar și acuzații fără dovezi 

Pe 5 septembrie 2019, emisiunea „Acces direct” a fost amendată cu 5.000 de lei pentru o ediție în care s-a folosit un limbaj vulgar, cu conotații sexuale, de natură să prejudicieze dezvoltarea mintală și morală a minorilor. Libertatea a ales să nu redea declarațiile.

Pe 21 noiembrie 2019, CNA a amendat cu 25.000 de lei „Acces direct”, dar împreună cu „Chefi la cuțite”. În ediția din show-ul tabloid s-a discutat despre moartea suspectă a unei tinere în vârstă de 22 de ani. Pe ecran au rulat titluri ca: „A murit în timp ce fugea de trei violatori?”, „Crimă mascată în accident! Familia fetei acuză!”, „Iubitul a atras-o într-o capcană mortală?”, „Abuzată și drogată, la doi pași de mănăstire?”.

În platou au fost invitați tatăl, unchiul și sora victimei, care au făcut supoziții cu privire la moartea fetei, acuzându-l pe iubitul acesteia, fără a prezenta vreo dovadă.

Burtiere alarmiste

Pe 17 decembrie 2019, „Acces direct” a primit ultima amendă a anului, de 10.000 de lei, pentru mai multe ediții ale emisiunii în care a fost abordat cazul crimelor de la Caracal. Pe ecran au rulat burtiere precum: „Alexandra, văzută în Italia?”, „Informații care răstoarnă cazul Caracal!”, „Albanezi și marocani, la masă cu Alexandra?”.

„Acces direct” a mai primit și două somații publice. Una pentru faptul că în cadrul unei ediții s-a susținut că una dintre victimele de la Caracal ar fi în viață și s-ar afla în Italia.

A doua somație publică a fost dată pentru o ediție în care a fost prezentată povestea unui bărbat care ar fi căutat un asasin pentru a-l omorî pe fostul soţ al femeii cu care avea o relație.

Vulpița”, cele mai multe reclamații și cea mai mare amendă

În anul 2020, CNA a aplicat cinci amenzi pentru „Acces direct”, în cuantum de 140.000 de lei, și trei somații publice. A fost un an dominat de telenovela „Vulpița”, care s-a încheiat după opt luni.

Relații abuzive, victime minore și presupuși pedofili la „Acces direct”. Câte amenzi a primit emisiunea de la CNA în ultimii 3 ani
Soții Veronica „Vulpița” și Viorel Stegaru, în platoul emisiunii „Acces direct”

Pe 18 februarie 2020, CNA a dat prima și cea mai mare amendă postului Antena 1 – 100.000 de lei – pentru mai multe ediții ale „Acces direct” în care au fost invitați soții Veronica „Vulpița” și Viorel Stegaru. După un val de reclamații, respectiv 187, sancțiunea a fost dată pentru încălcarea prevederilor privind protecția minorilor și ale demnității umane.

„Acces direct” a mai primit alte două amenzi pentru ediții în care protagoniști au fost soții Stegaru, de 10.000 de lei, respectiv 15.000 de lei. Emisiunea a primit și o somație publică.

Nu am degradat-o, dragă CNA, am educat-o, cât am putut şi noi.

Mirela Vaida, prezentatoarea „Acces direct”:

În cadrul serialului „Vulpița” au fost prezentate poveşti din care nu lipseau detaliile din viaţa intimă a celor doi soţi. Certurile dintre cei doi soți au fost filmate, dar și scenele în care femeia era pusă în situații degradante. Episoade în șir s-a discutat despre faptul că femeia a fost violată, pentru ca în final să se anunțe că totul a fost o invenție a Veronicăi.

Paginademedia scria că telenovela „Vulpița” a clasat „Acces direct” pe locul doi în topul celor mai urmărite producţii de divertisment din luna februarie 2020, cu un vârf de peste trei milioane de telespectatori. Un calcul făcut de aceeași publicație arăta că ediţiile „Acces direct” au adus trustului Intact publicitate între 350.000 şi 450.000 de euro.

Comentarii tendențioase și insinuante

Pe 4 februarie 2020, CNA a sancționat „Acces direct” cu o amendă de 10.000 de lei, pentru încălcarea dreptului la demnitate și emiterea de comentarii care au pus în situații degradante o persoană sensibilă din punct de vedere psihic. A fost semnalată, de asemenea, și folosirea de expresii cu conotații sexuale într-o emisiune care este difuzată într-un tronson orar la care au acces și minorii.

În cadrul ediției vizate de CNA s-a discutat cazul unei tinere care susținea că a fost abuzată fizic, psihic și sexual de un bărbat, invitat în emisiune. Fata a fost catalogată drept „sclavă sexuală” și „o persoană sechestrată și exploatată sexual” de către actualul partener de viață.

Invitații au emis comentarii cu un conținut insinuant și tendențios cu privire la viața sexuală a fetei, despre care mama acesteia spunea că e „un copil cu retard mintal, chiar dacă nu e cu însoțitor”.

Fără drept la replică

Pe 16 iunie 2020, CNA a amendat „Acces direct” cu 5.000 de lei pentru două ediții în care s-au adus acuzații mai multor persoane fără a se prezenta dovezi și fără ca acestea să fie contactate pentru a li se oferi dreptul la replică.

De asemenea, membrii consiliului au reţinut că moderatoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a solicita ferm invitatei să probeze acuzaţiile formulate.

Din iunie și până în noiembrie 2020, „Acces direct” a mai primit doar două somații publice.

vezi articolul original aici
Author: Roșu Iulia
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 09/06/2021
Ora știre: 9:03 AM