Topul oraşelor unde se trăieşte cel mai bine, schimbat de pandemie. Niciunul din Europa în primele 5

Metropola Auckland din Noua Zeelandă se situează în vârful clasamentului anual realizat de săptămânalul The Economist privind cele mai bune oraşe pentru locuit, urmat de Osaka (Japonia), Adelaide (Australia), Tokyo (Japonia) şi Wellington (Noua Zeelandă), relatează Agerpres. Pe ultimul loc se află oraşul sirian Damasc, măcinat de război.

Clasamentul oraşelor de pe glob în care este cel mai bine să trăieşti a fost bulversat de pandemie, metropolele europene fiind în cădere, iar Australia, Japonia şi Noua Zeelandă, în frunte datorită măsurilor lor rapide împotriva COVID-19, afirmă un studiu citat miercuri de AFP.

„Auckland a urcat în topul clasamentului datorită abordării sale reuşite de a contracara pandemia de COVID-19, care a permis societăţii să rămână deschisă şi oraşului să aibă performanţe mai bune în ceea ce priveşte educaţia, cultura şi mediul”, conform unui comunicat de presă ce însoţeşte studiul.

În schimb, „oraşele europene au avut rezultate deosebit de slabe în ediţia din acest an. Viena (Austria), considerată anterior cel mai agreabil oraş între 2018 şi 2020, a coborât pe locul 12, în timp ce Hamburg (Germania), a scăzut cu 34 de locuri, ajungând pe locul 47. De asemenea, Praga, Londra și Frankfurt au coborât mult în top, din cauza pandemiei.

Studiul menţionează „stresul asupra resurselor spitaliceşti, care a crescut în cazul majorităţii oraşelor germane şi franceze” şi „restricţionarea deplasărilor şi a adunărilor, care au limitat oferta culturală”.

Cea mai semnificativă creştere a fost înregistrată de Honolulu (Hawaii, SUA), ajuns pe locul 14, cu o creştere de 46 de locuri „datorită progreselor mari în ceea ce priveşte limitarea pandemiei şi desfăşurarea programului de vaccinare”.

Damasc (Siria) rămâne oraşul cu cel mai dificil trai, din cauza războiului civil.

Studiu The Economist: Auckland este cel mai bun oraş din lume pentru locuit

vezi articolul original aici
Author: viorel.tudorache
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 09/06/2021
Ora știre: 9:03 AM