Guvernul, dator zeci de milioane de euro către producătorii de film. „România producea 20-30 de filme străine pe an”. Reacția Ministerului Economiei

Alianța Producătorilor de Film din România a dat publicității un video-manifest, prin care acuză că Ministerul Economiei nu respectă înțelegerile contractuale pe care și le-a asumat cu mai bine de doi ani în urmă și că are datorii de 35 de milioane de euro către companiile de producție și partenerii străini care au filmat în România. Ministerul recunoaște că schema „are defecte” și susține că „lucrează la îndreptarea ei”.

Alianța Producătorilor de Film (APF) din România a lansat astăzi un protest față de Guvernul României și Ministerul Economiei, care au acumulat o datorie foarte mare la companiile de producție, ca urmare a unei scheme de ajutor financiar nefuncțională. 

„De 20 de luni susținem constant dialogul, puterea lui și relevanța acestuia în depășirea oricăror dificultăți. (…) În niciun un moment nu putem spune că am fost cu adevărat ascultați și problemele noastre au fost rezolvate. Probleme care acum se ridică la o datorie de peste 35 de milioane de euro pe care statul român o are față de noi, producătorii de film și mai ales față de partenerii noștri care au avut încredere să vină în România și să cheltuie sute de milioane de euro”, se arată în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a APF.

Producții internaționale, pe datorie

În ultimii doi ani, Ministerul Economiei a acumulat o datorie de 153 de milioane de RON către companiile de producție, conform APF. Din 24 de proiecte, unul singur a fost onorat, în octombrie 2019: „Alex Rider”, un film produs de Alien Films pentru Eleventh Hour/ Sony Pictures.

Restanțele financiare vizează unele dintre cele mai cunoscute producții cinematografice ale ultimilor ani, care s-au filmat în România pentru Netflix, BBC, Universal, HBO, AMC, History Channel, Sony Pictures. Dintre acestea, amintim serialul „Killing Eve”, miniseria „Washington”, „A Christmas Prince: A Royal Baby”, „Voyagers” și „The Protege”.

Schema de stimulare a producției de film a fost introdusă prin HG 421/ 2018, care avea ca obiectiv acordarea a 250 de milioane de euro, în perioada 2018-2023. Producătorii insistă că, deși investiția s-ar fi întors integral în economia României, prin taxe și impozite, schema de ajutor financiar nu a funcționat niciodată.

„Schema aceasta nu a avut niciodată o echipă dedicată” 

Reprezentanții Ministerului Economiei recunosc că procedura a fost nefuncțională până în prezent și subliniază că lucrează pentru redresarea situației.

Cadrul legislativ al acestei scheme are defecte care o face neoperabilă si de aceea sunt plăți nefăcute chiar din 2018 încoace. Ministerul lucrează acum la îndreptarea lui, pentru a putea plăti acele restanțe. Schema aceasta s-a plimbat până acum în administrarea a nu mai puțin de patru instituții, până a ajuns la Ministerul Economiei și n-a avut niciodată o echipă dedicată, care să se ocupe de ea. După repararea cadrului legislativ, urmărim să plătim toate aceste restanțe.

Reprezentanții Ministerului Economiei pentru Libertatea:

Producătorii acuză ministerul de nepăsare 

Situația administrativă îi este cunoscută Iulianei Tarnovețchi, președinta Alianței Producătorilor de Film. Aceasta declară pentru Libertatea că cineaștii au fost mereu dispuși să ajute autoritățile să amelioreze cadrul legal. 

„Cadrul legislativ are probleme? Noi ne-am oferit de fiecare dată ajutorul când s-a pus problema îmbunătățirii lui. Ei vor să îmbunătățească cadrul legislativ fără să ne consulte probabil. Au camioane de dosare de audit depuse acolo. Un dosar n-au luat ca să-l analizeze. Nu au pus o întrebare. Nu au trimis o scrisoare de clarificări. Mi se pare de-a dreptul o nerușinare să vii să spui că legea are probleme, după doi ani și ceva”, spune Iuliana Tarnovețchi.

Iuliana Tarnovețchi, producătoare de film, președinta APF

Producătoarea susține că programul de stimulare fiscală a fost primit cu entuziasm atât de români, cât și de străini. Astfel de programe funcționează fără probleme în toate țările europene, subliniază aceasta. 

Schema de cash rebate funcționează astfel: producătorii străini care aleg să filmeze în România fac un împrumut bancar, produc filmul și cheltuie banii în țară, iar la final, se face un audit, iar statul român le dă înapoi un procent de 35%, fonduri pe care le folosesc și la închiderea împrumutului bancar.

Iuliana Tarnovețchi spune că nerespectarea promisiunii de către statul român are deja efecte în cinematografia locală. 

România producea în medie 20-30 de proiecte de film străin pe an și anul acesta suntem la două-trei.

Iuliana Tarnovețchi, producătoare de film, președinta APF: 

„În 2019, lucrurile păreau să funcționeze. Dar eu am fost singura căreia i s-a plătit un proiect. După noi, nu s-a mai făcut absolut nimic, motiv pentru care în acest moment au început procesele în instanță. Producătorii străini – direct sau prin casele de producție românești, care sunt doar niște mandatari – dau în judecată statul român pentru neonorarea obligațiilor financiare. Noi știm că banii sunt pe hârtie.

Eu m-am întâlnit întâmplător cu domnul Năsui, pe scările ministerului, și m-a asigurat că a pus toți banii în buget. Dar ne-am întâlnit și cu domnii Câțu, Orban, Nazare (ministrul finanțelor, n.r.), Pîrjol (fost secretar de stat în Ministerul Economiei, n.r.), Popescu (fost ministru al economiei, actual ministru al energiei, n.r.) – de fiecare dată ni s-a spus că lucrurile se vor rezolva”, comentează situația Iuliana Tarnovețchi.

vezi articolul original aici
Author: Roșu Iulia
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 10/06/2021
Ora știre: 8:48 PM