Jacheta cu care Jill Biden a făcut furori înainte de summitul G7. „Aduc dragoste din America”

Jill Biden, soția președintelui american, a purtat o jachetă pe spatele căreia era inscripționat cuvântul LOVE/DRAGOSTE la întâlnirea cu premierul britanic dinaintea summitul G7. Chestionată de jurnaliști în legătură cu alegerea vestimentară, Jill Biden a răspuns: „Aduc dragoste din America”, notează CNN.

Jill Biden a decis ca la întâlnirea cu premierul Boris Johnson și soția acestuia să poarte peste rochie o jachetă cu mesaj.

Piesa vestimentară, pe care scrie LOVE cu ținte metalice argintii, a fost realizată de o casă de modă Zadig & Voltaire, din Franța, aceasta se vinde în prezent cu 448 de dolari.

„Aceasta este o conferință globală, prin care încercăm să unim țările de pe tot globul. Cred că este important că oamenii să aibă un sentiment de unitate și de speranță după acest an al pandemiei”, a mai transmis Jill Biden, potrivit CNN.

Premierul britanic Boris Johnson și soția lui, Carrie Johnson, alături de președintele SUA Joe Biden și prima doamnă a Americii, Jill Biden
Premierul britanic Boris Johnson și soția lui, Carrie Johnson, alături de președintele SUA Joe Biden și prima doamnă a Americii, Jill Biden | Foto: EPA
Premierul britanic Boris Johnson și soția lui, Carrie Johnson, alături de președintele SUA Joe Biden și prima doamnă a Americii, Jill Biden
Premierul britanic Boris Johnson și soția lui, Carrie Johnson, alături de președintele SUA Joe Biden și prima doamnă a Americii, Jill Biden

It was wonderful to spend some time with Carrie Johnson and her son, Wilfred, today. The special relationship continues. pic.twitter.com/V4DmbJOwXI

— Jill Biden (@FLOTUS) June 10, 2021

Nu este prima dată când Jill Biden poartă această jachetă în public, ea fiind fotografiată în același blazer la un miting de campanie din Philadelphia din aprilie 2019.

Comentatorii TV și utilizatorii platformelor de social media nu au pierdut ocazia de a compara ținuta primei doamne a SUA cu una purtată de fosta primă doamnă, Melania Trump – o jachetă parka pe care scria: „Mie chiar nu-mi pasă, ţie îți pasă?”.

Fotografii: EPA

vezi articolul original aici
Author: Dudescu Denisa
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 12/06/2021
Ora știre: 12:02 AM