Sorin Cîmpeanu promite că „fiecare şcoală va avea un grup de acţiune anti-bullying”, la toamnă

În contextul creșterii numărului de agresiuni – verbale sau fizice – în școli, între elevi, ministrul educației, a anunțat vineri seară, într-o intervenție la Digi24, că la începutul anului școlar viitor, în fiecare școală va exista un grup de acțiune anti-bullying.

Vineri a fost semnalat un caz de bullying la Constanța și e doar unul dintr-un șir lung de astfel de agresiuni. Pe 3 iunie, un elev din București s-a aruncat pe geamul clasei, după ce a fost umilit de colegi, iar pe 27 mai, în Gorj, un băiat a fost lovit cu ușa de colegii de clasă.

Conform ministrului educației, în fiecare școală ar trebui să existe un grup anti-bullying, care să prevină astfel de derapaje sau să stopeze fenomenul imediat ce-l observă, însă acestea „nu sunt implementate, deși legea este în vigoare de ceva timp”, a recunoscut el.

Ministrul promite că acest lucru se va schimba de la toamnă.

Vă pot garanta că de la începutul anului școlar 2021-2022 va exista în fiecare școală un grup de acțiune anti-bullying, legea prevede că trebuie să existe directorul, consilierul școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, doi reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților și un reprezentant al autorităților locale. Aceste grupuri vor fi constituite în fiecare școală.

Sorin Cîmpeanu:

„Problema este cu formarea acestor cadre didactice pentru a înțelege gravitatea acestui fenomen. Bullyingul poate fi verbal, social, fizic și mai nou cyberbullying. Este nevoie de o strategie de educație parentală, a fost un proiect inițiat în anul 2018, din păcate a fost abandonat și va trebui reluat”, a mai precizat ministrul.

Cîmpeanu a vorbit și despre cazul elevului din București care s-a aruncat pe geam, după ce a fost umilit de elevi.

„Am avut recent un exemplu al unui decident din învățământ care nu a înțeles gravitatea unei astfel de situații, a fost nevoie de o sancțiune aspră. Nu a înțeles nici acum ce a greșit”, a spus ministrul.

vezi articolul original aici
Author: Dudescu Denisa
Link sursa știre: {authorlink}
Data articol: 12/06/2021
Ora știre: 12:02 AM